Noua uzină Crafter din Wrzesnia, Polonia

24.10.2016

Soluțiile tehnologice inovatoare sunt integrate în noua uzină pentru a garanta viabilitatea viitoare a procesului de producție. Astfel, au fost stabilite noi standarde în domenii precum ergonomia, protecția mediului și conservarea resurselor. Iată câteva exemple:

-          clădirile au fost proiectate și construite având în vedere optimizarea consumului de energie. Pe lângă izolația termică masivă, sistemele de încălzire la interior sunt echipate cu sisteme foarte eficiente de reciclare a căldurii. Aceasta garantează o exploatare optimă a energiei și minimizarea pierderilor. În plus, un regim avansat de management al energiei are rolul de a prioritiza consumul de energie în funcție de cerere.

-          căldura tehnică, refrigerarea și aerul comprimat sunt produse de sisteme de cea mai înaltă eficiență.

 

La construcția caroseriei sunt utilizate tehnologii laser ultramoderne cu grad înalt de eficiență. Sarcina asigurării conformității cu cele mai înalte standarde de calitate revine unui număr de 437 de roboți de ultimă generație. Plafonul mașinii  este atașat la caroserie prin sudură laser. Precizia uriașă de execuție garantează o durată de viață lungă a punctelor de sudură și are un impact pozitiv asupra consumului de energie. Procesul de vopsire constă într-o operațiune cu consum redus de resurse precum energie, apă și materiale. Vopsirea automată este executată de 36 de roboți. Utilizarea unor duze de pulverizare și eficiente, cu viteză înaltă de rotație și care pot modifica automat culoarea vopselei înseamnă economii importante de vopsea comparativ cu sistemele convenționale. Cabinele de vopsire funcționează cu tehnologia "EcoDryScrubber" de curățare a aerului, care permite o reducere cu 60% a consumului de energie. În plus, aceasta nu necesită nici apă, nici substanțe chimice și reduce volumul de aer evacuat. O altă nouă tehnologie, denumită "EcoSmart AC", are rolul de a optimiza utilizarea aerului condiționat în interiorul cabinei. Uscătoarele automate pentru caroserie sunt echipate cu o tehnologie de reciclare a căldurii pentru reducerea consumului de energie. Emisiile VOC ale noii uzine Crafter sunt cu aproximativ 40% mai mici decât valorile limită aplicabile în Polonia și UE, fapt confirmat de măsurătorile inițiale.

 

Dimensiunea uzinei:

220 hectare (2,2 km2), echivalent cu aproximativ 300 de terenuri de fotbal. Volum de producție planificat:

100.000 Mașini pe an = 17 vehicule pe oră = aprox. 380 vehicule pe zi.

Vehicule: 69 variante de caroserie Crafter. Volume de încărcare de până la 18,4 m3 și o înălțime maximă a compartimentului de marfă de 2.196 mm. Lungime a vehiculului de până la 7.391 mm, o înălțime de 2.798 mm, greutate brută maximă de transport: 5,5 tone metrice.

Forță de muncă planificată:

Aproximativ 3000 de angajați în trei ture.

Volum de investiții:

Aproximativ 800 milioane Euro

Furnizori:

Uzina este aprovizionată de 45 de furnizori polonezi (7 dintre aceștia provenind din aceeași regiune).

 

Premii: noul Crafter a fost declarat "International Van of the Year 2017" de către un juriu de jurnaliști auto de renume din 24 de țări europene.

 

Acest website foloseste cookie-uri pentru a ne ajuta să vă oferim cea mai bună experiență atunci când vizitați site-ul nostru.
De acord